Introducerea
pe piata autohtona a unor standarde minime care sa reglementeze productia
si comercializarea tamplariei si accesoriilor este imperios necesara. In
sedinta de lucru . a Comitetului Director al Asociatiei Nationale a Producatorilor
de Ferestre, Usi, Fatade si Geam Termoizolant din Romania (ANPFR) au fost
aprobate recomandarile minime de calitate care vor fi aplicate in Romania.
Membrii Comisiei Tehnice, formata din specialisti ai firmelor membre, au
elaborat prevederile referitoare la tamplaria din PVC si geamul termoizolant.
Acestea au fost dezbatute si ratificate de CD al ANPFR si urmeaza sa fie
transmise catre autoritatile din domeniu: MLPTL, INCERC, Inspectia de Stat
in Constructii etc. Deoarece 40% din energia termica destinata incalzirii/conditionarii
aerului se pierde prin ferestre si usi, integrarea noilor sisteme de tamplarie
constituie o prioritate. Standardul de calitate presupune aplicarea unor
reguli precise in productie si montaj, in scopul protejarii intereselor
clientilor si cresterii increderii in produs. Se afla in lucru si recomandarile
privind calitatea pentru ferestre si usi din aluminiu si lemn stratificat,
pereti cortina, luminatoare etc. De asemenea, vor fi elaborate si cerinte
tehnice de obtinere a atestatelor privind calitatea produselor si serviciilor
oferite. Prezentam in cele ce urmeaza textul integral al recomandarilor
privind cerintele minime de calitate:
Profilele din PVC vor avea cel putin trei camere
Se recomanda ca firma producatoare a ansamblului de tamplarie sa
puna la dispozitia clientului documente care atesta provenienta sistemului
de profile, cu certificarea calitatii pe plan european.
Durata maxima de utilizare a profilelor albe trebuie sa fie de cel
putin 25 de ani, iar pentru cele colorate minimum 10 ani.
Coeficientul de transfer termic al profilului armat (care include
armatura metalica) va fi de maximum 1,7W/mpK. Pentru aceasta, se recomanda
un numar minim de 3 camere de izolare termica, iar grosimea profilului
de cel putin 58 mm.
Grosimea peretilor exteriori ai profilului va fi de maximum 3 mm,
iar toleranta maxima admisa pentru planeitatea suprafetelor exterioare si
interioare va avea o valoare situata sub 0,2 mm.
Din motive de rezistenta mecanica proprie, armatura folosita la rigidizare
trebuie sa fie din otel zincat (grosime minima de 1,5 mm si latime de cel
putin 30 mm).
Comportare la incendiu : profilul se va incadra in clasa minima de
combustie C2. |